Eugen Teodorovici vrea salarii egale între angajații străini și cei români: Prevederea că forța de muncă străină trebuie plătită cu salariul mediu trebuie să dispară.

În București lucrează peste 113.000 de angajați care câștigă salarii nete de peste 1.000 de euro net pe lună, arată datele Inspecției Muncii aferente lunii aprilie 2018. În total, 9% dintre angajații din Capitală au venituri mai mari de 1.000 de euro net pe lună, cu mult peste media înregistrată la nivel național, de 4%. Specialiștii spun însă că, deși statisticile indică o îmbunătățire a salariilor oferite în Capitală, numărul angajaților cu salarii mai mari nu este suficient.

„Deși numărul salariaților mai bine plătiți a crescut, în continuare procentul celor care câștigă peste 1.000 de euro net în București mi se pare redus, ponderea ar trebui să fie de cel puțin 40% în Capitală. Companiile trebuie să majoreze salariile, pentru că altfel își vor pierde oamenii”, spune Andrei Caramitru, founding partner și CEO în cadrul firmei de consultanță Kessel Run Ventures. El adaugă că, dincolo de populația care câștigă peste 1.000 de euro net pe lună pe contracte de muncă, mai există și persoane bine plătite care primesc sumele respective fie prin contracte de tip PFA sau din dividende, astfel că ponderea acestora în totalul populației care are o ocupație în București poate fi mai mare.

Datele oficiale arată că numărul total de angajați din București care câștigă peste 1.000 de euro net pe lună a crescut cu 50% în ultimul an și reprezintă aproape jumătate din numărul total de salariați cu salarii de peste 1.000 de euro net la nivel național (de 217.402 de angajați în aprilie 2018).

Pe lângă municipiul București, județele Cluj, Timiș, Ilfov, Brașov, Iași și Sibiu sunt zonele în care lucrează cei mai mulți angajați care câștigă peste 1.000 de euro net lunar.

La nivel național, numărul salariaților cu normă întreagă de muncă și cu salarii de peste 1.000 de euro net pe lună a ajuns la finalul lunii aprilie din acest an la 217.402 de persoane, în creștere cu 80% (adică cu 96.178 de persoane) față de perioada similară a anului trecut.

Datele Institutului Național de Statistică arată că există opt sectoare de activitate în care salariile medii ale angajaților au depășit valoarea de 1.000 de euro net în luna martie, respectiv: servicii IT (6.689 de lei net), fabricarea produselor din tutun (6.312 lei net), asigurări și fonduri de pensii private (6.070 lei net), fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului (5.369 lei net), activități de editare (5.136 lei net), transporturi aeriene (5.107 lei net), extracția petrolului brut și a gazelor naturale (5.083 lei net) și bănci (4.863 lei net).